Intru in parc, merg pe o alee incet. Merg cu pasi mici ca sa nu distrug covorasul multicolor. Aud zgomote...fosneste, covorasul fosneste! Pasii mei deranjeaza acele minunate culori, devin si ei fosnitori. Si deranjez in continuare, imi place fosnetul frunzelor. Ma uit in sus...zboara...frunzele plutesc usor, se grabesc sa cada ca sa ajunga pe covor. Parca fosneste si aerul, dar sunt frunzele frumos colorate in caderea lor libera spre pamant. As vrea sa le prind, dar ma opresc. Ele trebuie sa fie acolo, sa populeze aleile parcului, sa le fosnim noi, sa vedem in culori...culori de toamna...
Ma asez pe o banca.Pasii mei nu mai fosnesc si totusi aud un fosnet. Imi dau seama ca sunt paginile unei carti; cineva rasfoieste o carte pe care observ asezandu-se o frunza. O urmaresc atent, ma uit in sus si tot mai vine cate o frunza, zboara una dupa alta. Plec! Hoinaresc printre frunze, hoinaresc si ele cu mine. Le aud fosnetul tot mai intens. Nu mai vreau sa ies din parc. Vreau sa merg pe covorasul multicolor al naturii, sa-mi fosneasca gandurile. Simt ca a venit intr-adevar toamna, sunt putin melancolica si chiar daca totul fosneste nu ma zgarie fosnetul, ba chiar imi place. Imi place sa vad culorile toamnei, sa-mi fosneasca pasii, gandurile...Fosnesc si eu odata cu venirea toamnei...Acum fosnesc doar in gand pana la urmatoarea plimbare prin parc!
